Nutriscience®

Pilates și Personal Training

Recuperare și tonifiere prin Pilates

Tehnica Pilates inventată de catre Joseph Pilates și denumită de acesta în primă fază “Contrology” a devenit faimoasă la începutul anilor douăzeci printe dansatorii profesioniști americani care au considerat-o cea mai eficientă metodă de a-și reveni după accidentari și de a preveni recurența.

Pilates a considerat-o înca de la început o combinație între minte și trup, privite ca un ansamblu, capabile astfel să aducă fizicul la un potențial maxim și îl cita mereu pe Schiller:” mintea însăși este cea care construiește trupul”.

Scopul nostru este să obținem cea mai bună varianta a dumneavoastră, pentru aceasta îmbinăm nutriția cu refacerea posturală și ședințele cu psihologul.

Cel mai faimos aparat creat de Pilates - reformerul - a fost astfel denumit încât să sugereze faptul că reformează organismul în ansamblu.

 

În completarea Reformerului, Cadillacului și scaunului Pilates avem și accesoriile necesare pentru realizarea unui antrenament complet și complex.

În toate aceste programe, fie că se realizează pe aparate Pilates fie că sunt efectuate cu accesoriile pe care vi le punem la dispoziție, veți beneficia de antrenor specializat care vă va îndruma în obținerea preciziei și corectitudinii mișcărilor în timpul anternamentului.

  • slide
  • slide
  • slide
  • slide
  • slide
  • slide

Personal training

Antrenamentele cu un instructor personal nu sunt un moft, ci o necesitate. Antrenorul personal este specialistul care elaborează un plan de antrenament personalizat, în funcție de un cumul de informații, pornind de la vârstă și sex și continuând cu stilul de viață al fiecăruia, obiective și starea de sănătate.

Antrenamentele sunt adaptate nevoilor fiecăruia și urmăresc atingerea obiectivelor, totul într-o atmosferă pozitivă și relaxantă. Încurajările constante ale antrenorului personal sunt o sursă de motivație fantastică pentru oricine, indiferent de cât d emult iubește sportul sau nu. Antrenorul personal transformă sportul într-o bucurie chiar și atunci când produce febră musculară.

Pachete

Trainer personal pe aparat Pilates  
  • Sedință pe aparat cu trainer personal
150 lei
  • Abonament de 6 sedințe valabil 6 săptamâni
720 lei
  • Abonament de 10 sedințe valabil 2 luni

1200 lei

Minigrup 2 persoane pe aparate cu trainer  
  • 1 sedința
90 lei / persoana
  • Abonament de 6 sedințe valabil 6 săptămâni
420 lei / persoană
  • Abonament de 10 sedințe valabil 2 luni

700 lei / persoană

Miniclase 5 persoane de pilates saltea și accesorii  
  • 1 sedintă
60 lei / persoană
  • Abonament de 6 sedinte valabil 6 săptămâni
300 lei / persoană
  • Abonament de 10 sedințe valabil 2 luni

500 lei / persoană